Schimbat bieleta directie

Am cumparat din toamna lui 2011 toate piesele necesare pentru directie. Desi la ITP mi-au spus ca totul este conform, de cateva saptamani am inceput sa simt o lipsa de precizie in directie, dar nu aveam nici un fel de bataie in volan sau macar sa o aud.
Asa ca m-am pus si-am schimbat toata directia, printre care si bieletele de la directie.
De retinut ca nu este neaparat sa demontati capatul de bara pentru a ajunge la bieleta de directie! Este suficient sa slabesti piulita de blocare care imbina cele doua piese, slabesti bieleta si o desfiletezi ulterior din caseta de directie si din capatul de bara. Eu consider ca este mai greu sa faci asa, in special daca noua bieleta de directie este atat de fixa ca si la mine.
Multumiri lui Marius pentru sprijinul acordat.


o singura obsevatie am, eu de meserie sunt mecanic, iar capatul de bara nu se verifica miscand de ax stanga dreapta ci apasand pe el nu conteaza ca se misca usor pt ca oricum si cel nou dupa vreo 5000 km tot usor o sa se miste trebuie doar sa nu aiba joc cand apesi pe el, la fel si bieleta nu conteaza ca se misca usor trebuie sa misti de roata stanga dreapta, iar cnv sa tina mana pe nuca sa vada daca acolo este jocul!



188 de comentarii:

  1. Felicitari pentru tutorial si tine in continuare munca buna sus.Abia astept pe urmatorul.stima

    RăspundețiȘtergere
  2. cat te-a costat bilieta si capul de bara?

    RăspundețiȘtergere
  3. da cat te-a costat>??????????????????????????

    RăspundețiȘtergere
  4. 75 lei bieleta si 90 lei capatul de bara. de la http://www.daciashop.ro

    RăspundețiȘtergere
  5. salut Cris in ce consta geometria rotilor ??

    RăspundețiȘtergere
  6. deplasarea la service si reglarea convergentei(cred) la roti. dupa schimbarea facuta volanul era spre stanga undeva pe la ora 10 si tragea masina intr-o parte.
    am pus capatul de bara aproximativ in aceiasi pozitie ca sa ma pot deplasa cu masina pana la service. e clar ca nu am cum sa nimeresc exact in aceiasi pozitie cum a fost

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca ti-as zice ca am schimbat bieletele si volanul imi sta perfect? :D
      metoda simpla:folosesti doar un subler

      Ștergere
    2. clar, ai toate sansele daca iti dai interesul :)

      Ștergere
    3. cel mai simplu era in primul rand sa masori rotatile pivotului cand leai dat jos si apoi scadeai lungimea unei bielete fata de cea noua care evident era mai scurta .... asa am patit si eu odata :) .... am masurat si am luat teapa pt 1 milimetru :P

      Ștergere
    4. O solutie la fel de aproximativa, ar fi numararea rotatiilor la defiletarea bieletei vechi si infiletarea celei noi,cu acelasi numar de rotatii.

      Ștergere
    5. Fiind mai multi producatori nu mai respecta standardul! Unele sunt mai lungi, altele mai scurte! Am incercat lersonal faza cu inumaratul si nu functioneaza!

      Ștergere
  7. serbus tu de cand ai maschina, sie catsi kilometri ai facut descha cu ja?

    am pare rau daca nu scriu bine romana jo nu am anwazat limba so o scriu doar so worbesc. win dein germania.

    mulcumesc pentru respuns... :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. salut, am masina din ianuarie 2006 si am parcurs cu ea 93.700km

      Ștergere
  8. de ce sa nu ajunga WD40 pe bucse?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. produsele petroliere strica cauciucul care nu este facut sa reziste la produse petroliere. bucsile de la bara stabilizatoare de exemplu sau chiar bieletele de la bara stabilizatoare

      Ștergere
  9. În primul rând mulțumesc foarte mult pentru efortul de a filma operațiunea. Dacă îmi permiți, vreau să fac câteva observații:
    1) nu ai imobilizat bara cremalieră când ai desfăcut bieleta și cică ar fi risc de deteriorare a bucșei din casetă;
    2) nu ai uns cu vaselină rotula bieletei, bara cremalieră și burduful;
    3) nu ai spus cât de tare se strânge piulița rotulei pe bara cremalieră;
    4) înainte de înșurubarea rotulei axiale la loc în bara cremalieră se recomandă aplicarea de pastă Loctite Frenbloc pe filetul acesteia pentru a se evita riscul desfacerii ei din casetă.
    Cu stimă și cu ochii pe poll !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. foarte posibil, mi-l asum
      2. nici din fabrica nu era cine stie ce vaselina
      3. neavand o cheie dinamometrica, chiar nu mami conteaza cifrele
      4. stiu, prea tarziu sa merg sa cumpar in ziua de dinainte de pasti, am mai avut doar un strop in tub :(

      Ștergere
    2. Buna seara, cum se imobilizeaza bara cremaliera?

      Ștergere
    3. eu nu stiu ce este acea bara

      Ștergere
  10. salve . ionut ... ce spui tu acolo sunt partial corecte . rotula de la bieleta nu trebuie unsa pt ca are deja vaselina aplicata din fabrica si e mai buna decat gasesti tu pe piata , pasta loctite nu se aplica pe filete daca mai vrei sa schimbi vreodata piesa respectiva , piulitele de la directie sunt special facute sa nu se destranga ( cel putin la piesele de calitate ) la restu iti dau dreptate pt ca nu am argumente sa te contrazic cat despre restu... sunt si eu in domeniu si mai stiu cata .

    RăspundețiȘtergere
  11. salutare cristi,cel mai usor dupa ce scoti capatul de bara numeri cate ture desfiletezi si la montare le infiletezi la loc exact ca si cum le-ai desfacut :) eu unul asa fac si mergede minune,Andr33y

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. doar ca oricum trebuie sa faci geometria, numarutul spirelor sau masurarea distantei este doar ca sa poti circula cu masina pana la service unde faci geometria

      Ștergere
    2. Nu este suficienta numararea rotatiilor. Mi-a functionat multi ani pana am nimerit un cap de bara cu filetul inceput mai departe de varful piesei si nu direct. In felul acesta s-a ales praful de convergenta si tot la masurat am ajuns. Sublerul este sfant si putem masura cu rabdare dimensiunile inainte de a demonta capul de bara, bieleta sau ambele.

      Ștergere
  12. Cam la cati km schimbi tu capatul de bara ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu exista raspuns la aceasta intrebare. dar capatul de bara se schimba cand este defect

      Ștergere
  13. baga te rog si tutorialul cu (senzor uzura placute)

    RăspundețiȘtergere
  14. Inca un tutorial f util si f bine explicat! Multumesc mult Cristi! Multa sanatate

    RăspundețiȘtergere
  15. Ceaules mestere nu era mai usor daca demontai ansamblu bieleta cap de bara dupa demontarea lui de pe caseta? si totodata masurat ansamblu vechi pentru pastrarea convergentei rotilor? te salut de la Oradea Sorin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma indoiesc total ca scapi de reglajul convergentei, la mine volanul a luat-o Braila dupa ce am schimbat toata directia

      Ștergere
    2. eu asa am facut dar tot nu a iesit perfect...asa ca n-am scapat de refacerea geometriei

      Ștergere
    3. si eu daca sunt din Braila unde se mai duce ?

      Ștergere
  16. Marius, salut ! Pasta Loctite nu sudează șurubul rotulei axiale ci doar îl menține bine lipit în bara cremalieră înlăturând orice risc de slăbire accidentală și bineînțeles că se poate desface la următorul schimb. De altfel, nu am făcut altceva decât să citez manualul de service. Toate bune !

    RăspundețiȘtergere
  17. Salut Cris, am putin joc la roata st. fata si am fost la un mecanic si mi-a spus ca e din caseta si caseta trebuie schimbata. Jocul se simte cind misti roata stinga-dreapta, dar acum dupa ce am vazut tutorialul tau ma gindesc sa nu fie si la mine bieleta. As dori sa aud si parerea ta. Mersi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. schimba caseta de directie, costa doar 3000lei, un fleac.
      normal ca prima data schimbi capetele de bara si bieteta inainte

      Ștergere
    2. salut am schimbat bieletele si capeti de bara si acuma e ok
      bineinteles am facut si unghiul de fuga am cu masina 135000 mersi mult ar

      Ștergere
    3. Nu te grabi cu schimbatul casetei. Mecanicii sunt varza daca ti-au verificat acest joc cu motorul oprit. Verificarea se face doar cu motorul pornit in cazul in care este hidraulica.

      Ștergere
  18. Multumiri pt. inca un tutorial util, azi ma duc sa imi cumpar o bieleta, pt. ca una singura e uzata. Insa nu stiu cum sa procedez, sa mai desfac sau nu capatul de bara (schimbat acum 2saptamani), ma gandesc sa nu uzez piulita si filetul la scoaterea ei. Din teorie pare usor dar in practica sigur va fi greu fara sa dai joc capatul de bara (ma gandesc ca sigur va fi problema de scos datorita tolerantei mici si spatiului de manevrare cand o pui la loc).

    Pt. Ionut Buzescu: Adonis33 de pe forum spunea: " Nu trebuie sa blochezi nimic la caseta ,sa schimbi bieleta de directie....
    jocul este foarte mic si n-ai ce sa distrugi daca lucrezi cu grija la desfiletarea piulitei de la bieleta...fara smucituri,fara lovituri sau tras de cheie ciobaneste brusc...."

    Si inca o intrebare pt. Cristi (sau restul care vor sa raspunda) :
    E usor de schimbat bascula (kit complet din magazin cu tot cu bucse si pivot montat) ? sa dau comanda si de bascula si sa ma apuc de treaba sau sa astept tutorialul tau? Ca daca ma apuc sa schimb bieleta si apoi tre' sa dau iar jos si pt. bascula si iar geometrie....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. schimbarea basculelor presupune refacerea geometriei rotilor, schimbarea bieletelor bara stabilizare.
      da-mi un mail si iti explic

      Ștergere
  19. Am văzut demult ce a spus Adonis33 dar mă rog, fiecare face cum dorește, eu o să încerc varianta din manual.

    RăspundețiȘtergere
  20. Cristi are dreptate cand insista si va trimite la service sa efectuati geometria rotilor eu asta o sa fac luni dimineata dupa ce am schimbat capetele de bara acum sa fim seriosi ca nu ghiceste nimeni aceeasi configuratie fara sa mai fii nevoit sa faci geometria si in plus de asta pentru 60-70 de lei
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
  21. sal cris.cat a costat geometria?

    RăspundețiȘtergere
  22. Felicitari pentru tutorial chiar esti enciclopedia loganistilor. Le-ai luat painea astora cu servisurile. FELICITARI INCA O DATA.

    RăspundețiȘtergere
  23. hei criss ma roade gandul sa imi pun un tablou de butoane pentru gemuri undeva pe usa, sa nu ma mai tot intind pe consola, ceva in gen wv audi. . . creezi ca ar functiona?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca vrei sa le pui direct pe fata de usa, este o idee cat se poate de proasta doarece nu este deloc ergonomic. imagineaza-ti ca este butonul acolo si ca il apesi.
      ca sa fie ergonomice, ar trebui sa apesi butonul u cu mana stanga si fara sa fi contorsionist, butoanele trebuind sa fie asezate cu fata catre tine sau catre plafon. in nici un caz sa fie indreptate catre pasagerul din dreapta

      Ștergere
  24. Pacat de caliatatea tutorialului!
    Nu stiu cine ti-a recomandat Moog, dar mult mai bune calitativ sunt FEBI sau Delphi.
    Cu stima.
    Dan

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. moog, febi, delphi, lemforder... mai conteaza? pretul si mai ales banii din portofel fac diferenta.
      daca conteaza: bratele, bielete si bucsi bara stabilizare sunt febi. capetele de bara si bieletele de directie sunt moog. flansele de cauciuc si rulmentul sunt de la SNR

      Ștergere
    2. Conteaza in masura in care trebuie sa faci geometria rotilor dupa fiecare interventie la sistem. Moog si SNR au durata de viata mai mica, deci diferenta de pret se recupereaza in timp si manopera.
      Oricum poti lua o groapa romaneasca cu lemforder si te linisteste.
      Eu le prefer pe cele de calitate - siguranta la drum lung.
      Bafta in continuare!
      Cu stima,
      Dan

      Ștergere
  25. Chris, scuze ca sunt off, dar spune-mi te rog daca lasi masina cu cu rotile bracate stanga/dreapta in parcare este daunator, sau totul este un mit? am auzit povestea asta de multe ori
    Andrei Calarasi

    RăspundețiȘtergere
  26. da, nu e ok deloc pentru cei care ridica masinile sau blocheaza rotile. de preferat sa o lasi virata si cu roata in bordura, garantat nu mai pot ridica masina.
    alt motiv nu vad

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Heh, trebuie sa blochezi si volanu' sau ceva, ca hingherii baga un soi de cric pneumatic pe dedesubt s-o ridice nitel de bot si p'orma trag de roti...treaba asta am vazut-o in bucuresti, pe la magazinul unirea.

      Ștergere
    2. in timp am inteles de la ceva mecanic batran ca daca lasi bracate rotile posibil sa ai scurgeri de lichid de frana sau de ulei am inteles ca nu e bine sa lasi solicitata la maxim!!!bineinteles e vorba de ani de zile si de mult timp ce presupune alternanta inghet dezghet caldura apa intemperii mizerie etc!!!

      Ștergere
  27. Cris care sunt simptomele ca te lasa bieleta de directie
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  28. cris de ce nu ai folosit piese de origine?sunt mai scumpe?
    am vzt ca cele facute de diferite firme nu sunt STAS%!!!

    RăspundețiȘtergere
  29. si aia de origine este stas? exact ca cea stas care am schimbat-o la 23.000km pe dreapta pe garantie si atat de stas a fost acea noua pusa de ei ca era praf la 93.600km?
    desi ce-a stas de pe stanga are 93.600km si inca era cat de cat ok, avea uzura dar inca mai mergea. e o chestie si de noroc zic eu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa este,dar sunt cam patit de piesele contrafacute.
      cred totusi ca cele mai bune piese sunt cand iasa masina din fabrica,apoi noroc...

      Ștergere
    2. iti spun ce am patit eu in arad!!am fost la verbita dealerul dacia din ar si am avut nevoie de un brat stergator parbriz !!cel cica original era 145 de lei cu tot cu lamela de tip vechi !!(nu antiwindmove)scria pe ea uamt oradea si din fabrica cu alea iti vin!am mers la lupul singuratic si am cumparat aclasi uamt oradea cu 15 lei fara lamela(nu imi trebuia lamelele le cumpar de la metro cele de tip nou cand e promotie undeva la 9 lei bucata!!!

      Ștergere
  30. sal cris uleiul din servodirectie la cati km se schimba?si ce marca e mai buna?
    are ceva daca completez ca cred ca e cam la limita.
    era si un tutorial dar nu-l mai gasesc.mersi

    RăspundețiȘtergere
  31. de l amine n-ai vazut acel tutorial. nu stiu ce ulei trebuie, nici cum trebuie schimbat

    RăspundețiȘtergere
  32. daca am schimbat capetele de bara acum 3 saptamani(aveau joc mare),pot sa schimb acum bieletele fara sa schimb inca odata capetele? Se simte o bataie in volan dar destul de mica fata de ce era inainte de a schimba capetele de bara.

    RăspundețiȘtergere
  33. sau ar putea fi din bucsi bara stabilizare, bielete de la bara stabilizare sau chiar din pivoti. clar poti schimba bieletele fara sa mai schimbi capetele de bara. efectiv destrangi doar bieleta, lasi capatul de bara prins sus pe fuzeta, nu mai umbli la acea piulita.

    RăspundețiȘtergere
  34. mersi de raspuns dar acum te intreb cum as putea verifica de unde vine acea bataie in volan.

    RăspundețiȘtergere
  35. unii ziceau ca nu se strica!!

    RăspundețiȘtergere
  36. Interesant. Multumim pentru efortul depus!

    RăspundețiȘtergere
  37. Nu vreau sa creez polemici si imi cer scuze de off-topic!

    Spunea cineva ca Delphi si Ferbi sunt mai bune decat Moog. Nu as zice, sau sa presupunem ca sunt putin mai bune, oricum nu te vor tine cu 10-20mii km mai mult, nu are cum, nici la Lemforder(etalonul) nu cred sa fie asa diferenta. Pe toate forumurile cand vine vorba de articulatii, directie lumea iti recomanda Lemforder si TRW. Cand ma duc prin magazine unde sunt baieti competenti (chiar daca nu cumpar nimic) toti stramba din nas cand aud de Febi, Delphi, Mapco. Febi nu mai sunt ce au fost odata, asa zice lumea si pe forumuri. Insa Moog sau Swag cred ca depasesc Delphi la calitate. Si tot la un pret asemanator sunt, e chestie de gusturi aici cred eu. Cand ai preferinte atunci iei Lemforder si gata.

    Tutorial pentru schimbare lichid servo nu exista, exista doar un baiat pe youtube care si l-a schimbat singur, a iesit destul de bine si cred ca poate fi perfectionat. Da-i search pe youtube

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am vazut acel tutorial. azi am schimbat uleiul din servo si a iesit ok.ms de rsp.

      Ștergere
  38. hei criss la mn la roata fata stanga de vreo 2-3 mii de km bate ceva, pe drumurile cu deniveleari, gropi etc, am schimbat de vreo 2 luni capetele de bara la amandaua rotiile, in directie nu am joc deloc, ce poate s sune pe acolo?

    RăspundețiȘtergere
  39. bielete sau bucsi bara stabilizatoare, lipsa surub scut. astea doar daca auzi.
    daca o simti si in volan ar putea fi din bieleta directie

    RăspundețiȘtergere
  40. Salut Cristi. Inainte sa schimbi bieletele de direcrie se simtea vibratii in volan sau zgomot exterior la directie in viraje pe drum denivelat? Iar dupa ce ai schimbat capatul de bara si bieleta se simte vreo diferenta(si aici ma refer la zgomote,vibratii, batai )? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  41. la mine piesele schimbate nu aveau uzurata atat de mare incat sa simt/aud vre-o bataie. doar ca directia nu mai era asa de ferma si asta din cauza ca toate componentele aveau o mica uzura.
    dupa schimbarea directiei s-a schimbat radical comportamentul, directia este ferma

    RăspundețiȘtergere
  42. Hei mestere de ce iti place sa ne tii in asteptarea noilor tutoriale?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim: penca odata am pus 4 tutoriale in 3 zile si urmatoarele 2 saptamani n-am mai pus nici un tutorial si au aparut carcotasii care-mi spuneau ca m-am cam puturosit. deci nici cum nu e bine si oricat m-as chinui, nu-i pot multumi pe toti

      Ștergere
  43. sal...antiruliu nu ai schimbat ? eu am 89000 km si cred ca aia incepe sa imi bata pt ca asa mi-a zis in service cand am fost ultima oara ca urmeaza sa se duca

    RăspundețiȘtergere
  44. bieleta antiruliu sau bieleta bara stabilizare e acelasi lucru. le-am schimbat, am schimbat toata directia.
    mai putin caseta, arcuri si telescoape

    RăspundețiȘtergere
  45. buna intrebare :))
    voteaza tutorialul si o sa vezi ce sunt bucsile

    RăspundețiȘtergere
  46. Cristi tu esti din Bucuresiti sau din timisoara

    RăspundețiȘtergere
  47. TM80SMD si accent de banatean, ghici de unde sunt? :))
    cimișorean

    RăspundețiȘtergere
  48. hei criss da intr-un final postezi toate tutorialele nu? pe parcurs

    RăspundețiȘtergere
  49. absolut, in fiecare vineri seara cate unul nou.
    Minutes left to vote: 58

    RăspundețiȘtergere
  50. Stați liniștiți, peste 30 de ani, după ce va fi terminat de publicat toate turorialele posibile, Cristi ne va arăta cum se înlocuiește motorul Loganului cu reactorul de fuziune nucleară și va începe o nouă saga a tutorialelor.
    Vivat Cris !

    RăspundețiȘtergere
  51. esti tare cristinele!zimi si mie ceva despre cilindrii spate de pe 1,4 mpi. am 152.000 km si iam gasit blocati si umeziti.sai schimb cu altii cu totul sau sa folosesc un kit dereparatie bosch sau trw?cm crezi ca ar fi bn.masina e din 2006 si nam schimbat lichidul de frana, are si abs.

    RăspundețiȘtergere
  52. odata ce au fost blocati nu vor mai functiona in parametrii normali. cel putin eu asa cred. lichidul de frana este predispus la absorbirea de umezeala, deci chiar trebuia sa schimbi lichidul la 3-4 ani. posibil de acolo sa apara blocajul pistoanelor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. crezi cris ca voi reusi cu acele kituri de reparare sa fac ceva?mam uitat pe dacia shop si nu exista.am gasit pe alte siteuri.sa merg pe cilindrii trw echipati cu totul?dami o parere

      Ștergere
  53. din ce am vazut la tine chiar mi-au iesit cateva chestii foarte bine.

    RăspundețiȘtergere
  54. am umblat azi la ei,iam curatat,am frecat acele depuneri cu un smilgher foarte fin,am aerisit si pedala de frana tine mult mai sus,in conditiile in care nu am schimbat inca lichidul.am fost la seda servis caracal si domnii miau zis sa nu umblu la frane ca e belea si iata und am ajuns

    RăspundețiȘtergere
  55. vreau sa zic ca era un dezastru acolo.

    RăspundețiȘtergere
  56. dami terog o idee cu ce se intampla la un mcv diesel din 2007 tot la frane,atunci cand calci frana pe loc pedala se duce usor la fund.are 110.000km si nu a schimbat niciodata lichidul,doar lpacutele pe fata.

    RăspundețiȘtergere
  57. e normal sa se duca pedala jos, asa usor daca tii apasata pedala continuu. si schimba lichidul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu kitul de reparatie ce zici sa fac?sa incerc sau nu are rost?

      Ștergere
    2. nu stiu ce presupune acel kit de reparatie. dar daca pistoanele sunt blocate, clar trebuie sa faci ceva

      Ștergere
    3. cris am sters si am curatat foarte bine peste tot si e ok dar la mcv-ul de care te intrebam am schimbat lichidul cu lichid de origine dot 4 si to la fel pierde pedala.ce zici sa fie membrana de servo?sau ce sa fie?

      Ștergere
    4. care parte din "e normal sa se duca pedala jos, asa usor daca tii apasata pedala continuu." nu ai inteles-o?
      e normal, la mine face la fel, la masina colegului face la fel, la tine face la fel. ai frana ok? atunci care-i problema?

      Ștergere
    5. mersi cris.nu intelesesem.am crezut ca daca schimb lichidul nu mai face.ms foarte mult.frane are acm foarte bune.o seara placuta sa ai.

      Ștergere
  58. Salut, ma confrunt si eu cu o problema, un troncanit care vine din partea dreapta fatza, in special cand merg pe drum cu denivelari si cand virez dreapta.. am schimbat bucsele antiruliu.. erau uzate si tot asa se aude.. sa fie bieleta de directie ? bucsele de la bratz.. sau in cel mai rau caz.. pivotul.. am 96.000 km .. spune si mie cum pot verifica toate acestea...

    RăspundețiȘtergere
  59. pardon este vorba roata stanga fatza a masinii... si troncanitul se aude cand virez dreapta pe drum denivelat..

    RăspundețiȘtergere
  60. am vazut ca te cam chinuiai cu burduful asa ca am sati dau un sfat burduful se trage peste cap adica invers si tragi de el cu toata forta stai linistit iti garantez eu ca nu o sal poti rupe .

    RăspundețiȘtergere
  61. La mine tot troncane.. pe piatra cubica sau drum de ţară, poate fi planetara din partea din spre cutie ? tripoda ? am 100.000 de km

    RăspundețiȘtergere
  62. poate e din capatuld e bara, poate de la bucsele bara stabilizatoare sau chiar de la bieleta bara stabilizatoare.
    in nici un caz din planetara

    RăspundețiȘtergere
  63. Cris...super tare tutorial,educativ adica asa cum trebuie sa fie,dar...o gresala majora,pe care o fac ei si mesteri mari, e aceea ca...piulita capatului de bara trebuie stransa numai atunci cand acesta e in pozitia specifica de functionare adica atunci cand masina sta pe roti.Altfel strans sus in momentul in care masina e coborata de pe cric acesta va fi deja tensionat iar durata de viata va fi considerabil redusa.sa auzim de bine

    RăspundețiȘtergere
  64. ce? cum? cand?
    tin sa te contrazic putin. inchiderea se face pe con si acel con este o piesa mobila. deci de unde tensiunea ca nu ma prind?
    tensiune se face la bascule, daca strangi suruburile de la bucsi cand "roata" e in aer, da, la lasarea in pozitia normala de functionare se aplica tensiuni in bucsi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. clar ti-ai facut temele dar... toate piesele mobile din sistemul de directie sunt supuse la tensiuni cand functioneaza in pozitie diferita de cea normala...adica sunt imobilizate atunci cind roata e sus ,dar repet...parerile sunt impartite..eu am 90k cu dci-ul din 2008 inca nu am schimbat nimic la el...dar cand schimb sigur le voi strange definitiv cu roata jos....era doar o parere

      Ștergere
  65. buna! sant valy din harghita tulghes, am un logan 15 dci 85 cp euro4, cand apare noul dvd vor fii toate 3dvd si cat va costa cal vreau ca imi prinde bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. salut valy, in momentul de fata volumul 1 si 2 contine 4 dvd-uri si pretul este de 40lei.
      volumul 3 o sa contina , poate chiar 4 dvd-uri. inca nu stiu un pret pentru el. probabil voi face pretul pe pachet volumele 1, 2 si 3

      Ștergere
  66. sall mestere am si eu o problema imi bate foarte tare in volan pe drum de tara oare asta sa fie problema bieleta??? stima

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. posibil sa fie de la orice piesa de la directie. pana nu verifici n-ai de unde sa stii

      Ștergere
  67. o singura obsevatie am, eu de meserie sunt mecanic, iar capatul de bara nu se verifica miscand de ax stanga dreapta ci apasand pe el nu conteaza ca se misca usor pt ca oricum si cel nou dupa vreo 5000 km tot usor o sa se miste trebuie doar sa nu aiba joc cand apesi pe el, la fel si bieleta nu conteaza ca se misca usor trebuie sa misti de roata stanga dreapta, iar cnv sa tina mana pe nuca sa vada daca acolo este jocul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multam! eu nu sunt mecanic de meserie, fac si eu cum stiu :)
      am sa te citez sus in postul initial. inca o data multam!

      Ștergere
  68. salut Chris am si eu o intrebare,am un huruit pe fata in mers si cred ca e de la rulment,dar nu stiu care .am verificat jocul cum am vazut la tine dar nu-mi da nimic,nici un joc.In schimb cand rulez cu volanul drept se aude huruit ,cand virez spre dreapta se aude un pic mai tare,iar cand virez spre stanga nu se mai aude deloc.Ai putea te rog sa-mi spui si mie care ar fii cauza ?Multumesc pentru tot ceea ce faci pentru toti conducatorii de LOGANURI !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca nu simti la mana, insemna ca nu esti suficient de atent :)
      de preferat sa ridici roata pe cric si sa icerci, jocul este acolo, dar probabil e mic si nu-l sesizezi.
      daca nu dibui cu miscarea rotii, chiar trebuie sa te iei dupa sunet de unde vine si chiar iti poti da seama.

      Ștergere
  69. am sa incerc sa fiu mai atent.multumesc ca mi-ai raspuns .am sa revin dupa ce ii dau de capat .

    RăspundețiȘtergere
  70. Feliitaciones por sus tutoriales, se agadece la información. Por favor le solicito pegar un tutorial acerca del cambio de la pila de la bomba de gasolina.
    Saludos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. my car is diesel, i don't have gasoline engine. so i will not do that tutoriala :(

      Ștergere
    2. Salut Cris!Am si eu o mare problema!Cand virez la stanga sau la dr brusc la o anumita viteza uruie ceva pe fata.Am schimbat pana acum bucsele de la bara de torsiune, bieletele antiruliu, basculele stg dr.capetele de bara si telescoapele le-am vf si sunt bune.Am dat jos chitul de la telescoape si am gresat rulmentii. Am 160.000 km si nu am schimbat niciodata bieletele de directie si acel chit de la telescoape.daca virez la maxim si accelerez nu troncane nu bate nu uruie.Ce sa aiba? a fie de la bieletele de directie?am tras de ele si nu par sa aibe jocuri doar ca se plimba foarte usor.

      Ștergere
    3. dubaș, nu stiu ce sa-ti zic. dar daca huruie nu poate fi decat rulmentul

      Ștergere
  71. este vorba de loganul din caracal cu ot 77 gby

    RăspundețiȘtergere
  72. pai asta e smecheria ca doar cnd virezi stg dr si nu tot timpul,doar cand o fortez putin. pe drum drept nu face absolut nimic , deloc.poate am zis eu gresit uruit mai bn zs e o bataie accelerata, un roncanit gen planetara

    RăspundețiȘtergere
  73. ma gand ca poate sa fie si de la tamponul ala antirasturnare de la cutia de viteze k e kam rablagit.c zc?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de la ala auzi bataie in caroserie cand schimbi vitezele

      Ștergere
    2. am schimbat toata directia.absolut tote piesele noi inclusiv spatele. acum trage in toate partile ca o caruta pt ca nu am apucat sa fac geometria.supotul antirasturnare de la cv era rupt in partea din spate de tot.

      Ștergere
  74. nu stiu ce sa mai zc.o dau naiba.marti imi vin bieletele, capetele de bara si chitul cu rulment pt ambele parti toate lemforder de la autokrma le schimb fac geometria si apoi iti mai zc c se intampla.dak nu e ok ma pun cu barosul pe ea!

    RăspundețiȘtergere
  75. am facut si geometria am schimbat si suportul ala.acm e bine legata dar tot roncane.ce sa fie?planetara sau rulment?

    RăspundețiȘtergere
  76. m-am trezit ca imi scartaie urat bieleta de directie la roata dreapta cand virez stanga, mai degraba e un sunet de trosnit . se poate strica caseta de directie daca mai merg asa cu ea vreo 1000km ? chestia ca m-a prins in drum spre mare (concediu) si nu de alta dar tre sa ajung si inapoi la cluj cu ea :(((
    ioan

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu are nimic, nu pica asa dintr-o data. numai sa nu fie din pivot acel sunet, atunci trebuie sa ai mare grija la gropi si denivelari. in general la drumul prost

      Ștergere
    2. na hai ca m-am agitat de pomana :))) nenea de la service a zis ca e nuca de la capatul de bara :)) mama lor de piese "de origine" mi-a bagat ceva lubrifiant cumva acolo 15 ron toata treaba, mi-a zis ca in res sunt bune toate bielete antiruliu, capete de bara, pivoti, bratele etc... sa vad acum daca mai revine scartaitul

      Ștergere
  77. Salut Cris!O rugaminte:intr-un viitor sper,cit mai indepartat cind va trebui sa schimbi din nou capete de bara sau bielete sa ne spui si noua citi km.ai reusit sa faci cu acestea Moog.

    RăspundețiȘtergere
  78. salutare , am nevoie sa stiu cum se desface bara spate logan bresk , este la fel ca cea berlina ?

    RăspundețiȘtergere
  79. Salut,
    Daca am joc decat in rotula axiala de pe partea stanga este necesar sa o schimb si pe cea de pe partea dreapta?
    Te salut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu zic ca nu, dar altii recomanda sa da.
      pe mine capatul de bara de pe stangam-a tinut 90.000km, pe dreapta am schimbat la 23.000 si la 93.000km. deci e putin la noroc. daca e buna cealalta, eu n-as schimba. daca are putina uzura, as schimba fara resentimente

      Ștergere
  80. Le.am verificat foarte amanuntit pe amandoua, stanga cu uzura foarte mare in rotula axiala iar dreapta fara nici un joc axial.
    O sa il schimb doar pe cel de pe partea stanga, si am sa urmaresc comportarea celui de pe partea dreapta in viitor.

    Multumesc frumos.

    o seara buna.

    Viorel

    RăspundețiȘtergere
  81. Am o problema ....provine o bataie de la caseta de directie sus-jos.Am auzit ca se poate schimba palierul amortizor.Nu poti face ceva tutorial sau sa ma ajuti cu niste informatii...?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. palier amortizor? nu cunosc nici un fel de informatii despre ce-mi spui tu aici :(

      Ștergere
    2. Pai palierul armotizor este bucsa de teflon din caseta de directie:(((.....care creca la mine e dusa:(........Nu stiu de unde sa fac rost de ea:(( ca poate ma-s descurca cu montatul.!

      Ștergere
  82. Ce este rondela de asigurare de bieleta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pffffffffff......ca am o fisa cu ce trebuie sa fac pt a schimba bucsa de teflon din caseta:p.Si acolo zice sa schimb rondela de asigurare si inca una (nush de care).Apoi o sa vad io saptamana vitoare cand desfac ce si cum.

      Ștergere
  83. trebuie sa numeri filetele de la capul de bara si nu mai trebuie sa masori sau sa faci alte minuni

    RăspundețiȘtergere
  84. Salve Cris, vreau sa-ti cer un sfat :
    Am schimbat (pentru prima oara dupa 129 000 Km)pivotii ,bieletele antiruliu si capetele de bara...
    Inainte de schimbare,troncaneau ca naiba.Ma asteptam ca dupa ce le schimb,sa nu mai troncane...dar tot se aud, ma ales cand intalnesc denivelari...e drept, nu mai face ca inainte, dar tot"bate" ceva...
    Ai vreo idee ?
    Mersi anticipat, Alin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai n-ai schimbat bucse bara stabilizare si bucsele de la bascule.
      flansele din capul telescoapelor precis sunt intarite ca piatra si nu mai au rol de amortizare

      Ștergere
  85. Salut Cris,
    Am schimbat de curand cam tot ce se putea (brate, capete de bara, bucse bara stabilizatoare, bielete antiruliu,bielete de directie), si cu toate astea nu mai pot cu un troncanit de pe partea dreapta. Am fost la un mecanic si mi-a zis sa mai schimb bucsa de la caseta de directie, ca cica aia ar fi de vina, pt ca avea un joc; am schimbat-o dar degeaba, la fiecare limitator de viteza sau groapa...tronc-tronc. Am impresia ca cine mi-a pus bucsa aia de la caseta nu a pus-o cum trebuie...am inteles ca e destul de sensibila (fiind de plastic) si ca daca nu o bagi cum trebuie risti sa o strici de la inceput. Nu stiu daca e o metoda anume, asa ca daca ai posibilitatea sa faci un review la cum ar trebui montata pentru ca nu stiu de la ce ar mai putea fi.
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. n-am nici ce-a mai mica idee cu ce se mananca pe la caseta de directie :(

      Ștergere
    2. Dar de la ce altceva ar putea fi ? ca m-a terminat...am verificat si la roata si nu mai am nici un pic de joc...care o fi "vinovatul" :(?

      Ștergere
    3. stii tu cum e asta cu sunetele, un fel de mama dracului.
      un preten avea o bataie cand vira stanga sau dreapta si nu chiar tot timpul. m-a stresat vre-o 2 saptamani sa vedem de unde, nu-l mai suportam deja. in final am gasit bateria slabita si se lovea de suport, aluneca stanga dreapta si cand ajungea la capat, poc.
      am io nu zic ca la tine este bateria, zic ca ar putea fi si de la altceva :(. radiator apa de exemplu.
      o alta chestie ce ai putea face si este simplu de testat, scoate piulita de 21, scoate si piulita de 27. pune o "saiba" din cauciuc de 1mm grosime si pune la loc piulita de 27 si dupaia aia de 21. fa asta la ambele telescoape fata.
      daca e de acolo, nu curje bere pe bega cata o sa-mi datorezi tu :))

      Ștergere
    4. Ok. O sa incerc. Multumesc de sfat. Crede-ma ca iti datorez bere de la fiecare videoclip pe care l-ai facut tu ca multumita tie am scutit o caruta de bani.
      Mult succes in continuare.

      Ștergere
  86. Salut.
    Hai ca am am gasit problema :). Surubul ala de la brat, din zona pivotului era praf...piulita a fost stransa gresit x_x si s-a ovalizat si de aici si jocul...
    Oricum o sa incerc si faza cu "saiba din cauciuc", asta pt viitor.
    O zi buna.

    RăspundețiȘtergere
  87. Am facut itp si mi a spusca e dus capatul de bara pe dreapta si l.am schimbat.dupa am fowt si am facut directia la darex si mi a spu k e indoit telescopul tot pe dreapta...si nu am avut nimic nici o lovitura la roata aia...se poate sa fie indoit sau vor astia sa mi ia banii ...si in plus am facut directia de vreo 3 saptamani s in alt loc si nu mi a spu nik de telescop....astept raspun ms

    RăspundețiȘtergere
  88. Tot eu sunt ...se poate sa fie indoit telescopul dak nu am nici o bataie si nu imi trage in nici o parte?????..directia e foarte buna

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca ai telescopul indoit nu este neaparat sa traga intr-o parte si in nici un caz sa bata. cand iti face cineva directia, nu se uita dac aai telescopul stramb. probabil au vazut accidental.
      ca sa strambi telescopul chiar trebuie sa iei o groapa serioasa sau bordura.

      Ștergere
  89. mersi am invatat multe

    RăspundețiȘtergere
  90. si vorba celui de mai de vreme nu am mai trecut pe la servis de mult

    RăspundețiȘtergere
  91. salut... o intrebare te rog... am si eu un logan si imi face figuri in sensul ca la fiecare groapa, denivelare, se simte puternic vibratia in volan si trancane urat. crezi ca daca schimb si eu bieleta si capetele de bara, rezolv ceva??? mersi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La biserica sa crezi, pentru restul pui mana si verifici de unde este defectul.

      Ștergere
  92. Sal Cris!Ce parere ai despre piesele febi blisten?
    Vreau sa imi cumpara capete de bara,bascule,bielete
    Multumesc si astept raspuns

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mult alume le lauda. am si eu cateva piese de la febi pe masina: bascule si bielete bara stabilizare parca

      Ștergere
  93. CRiS dupa ce am schimbat toate piesele ce compun directia bucse brat pivoti bucsele bara stabilizatoare tot se mai aude un troncanit in volan la denivelari si am descoperit pana la urma de unde era de la axul cremaliera in partea dreapta atunci cand apuci cu mana de rotula bieletei de directie si o misti pe verticala se aude pocnind si se simte la mana jocul si din cate stiu acolo exista o bucsa din teflon am demontat bieleta dar nu are vreo siguranta ceva ai cumva idee cum se demonteaza pentru a putea scimba bucsa? multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cremaliera? mie-mi pare a fi caseta de directie ce zici tu. n-am nici ce-a mai mica idee cum se schimba :(

      Ștergere
  94. salut
    o intrebare scurta: ce sa intamplat daca la capul de bara cel din drepta prinde filet mai mult iar cel din stanga mai putin ma refer la bieleta cap de bara , cel din stanga intra cam 1 cm in capatul de bara iar cel din dreapta 2-3cm

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. insemna ca bracajul difera intre stanga si dreapta. adica atunci cand virezi maxim, intr-o parte virajul este mai strans iar pa partea opusa virajul este mai larg.

      Ștergere
  95. am inteles dar la ce trebuie sa umblu sa le egalez? am facut geometria si tot la fel ca asa zice calculatorul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tu n-ai la ce sa umbli, cei care fac geometria trebuie sa iti faca acest reglaj.

      Ștergere
  96. Cred ca am gresit tutorialul. Sunt in alta discutie scz.

    RăspundețiȘtergere
  97. sal cris, de o vreme am o problema... cand accelerez mai brusc volanul tinde sa o ia dreapta putin dar destul cat sa afecteze directia si nu mai merge drept... la fel e si in denivelari sau gropi , volanul o ia spre dreapta.... ce sa fie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. uzura pe la directie... capete bara, bucse, chestii dinastea

      Ștergere
  98. Daca schimb doar bieletele anti-ruliu, mai este necesar sa fac geometria?

    RăspundețiȘtergere
  99. Sal Cris, ajuta-ma cu un sfat la o problema, in mers daca iau mana de pe volan , volanu vireaza usor dreapta si ramane in pozitia respectiva si automat trage dreapta . Ideea e ca nu sta volanul drept cand iau mana de pe el... Care ar fi problema ??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. o roata mai dezumfalata, o roata mai mare ca cealalta, nu este facuta geometria rotilor

      Ștergere
  100. salut cris vreau sa te întreb şi eu ceva după ce am sxhimbat în service bucşile de la bara stabilizatoare mi-au constatat că îmi scîrțîie foarte tare cind trag de volan stînga şi mi-au spus că am bieleta de direcție terminată pe partea dreaptă eu ştiu cînd schimbi una o schimbi şi pe cealaltă nu?

    RăspundețiȘtergere
  101. am vrut să te mai întreb ceva pot să le schimb şi eu în parcare am tot ce îmi trebuie ca să numai merg în service că îmi cere foarte mult penteu doua bielete de directie şi geometrie 3.500.000lei.şi mi-se pare c-am mult şi doar să merg să fac geometria,multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. salut, inca n-am auzit ca bieleta de directie sa scartie. cand stai pe loc si virezi, sunt 99,99% convins ca ea nu misca aproape deloc.
      ai tutorialul mai sus pentru bieletele de directie, doar tu poti decide daca poti sa le schimbi in parcare...
      daca schimbi tu, mergi doar sa faci geometria si aia e.
      uite cum a fost la mine http://www.tutorialelogan.ro/2015/07/oare-de-unde-se-aude.html

      Ștergere
  102. şi încă o chestie service îl am foarte aproape de mine pentru o geometrie,multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  103. am rezolvat problema de la bieleta de direcție pe partea dreaptă se auzea acel scărțîit infernal am reuşit să-le schimb pe amîndoua în parcare exact cum ai făcut tu în acel tutorial mulțumesc frumos pentru acel tutorial ma ajutat enorm de mult am mers decît să fac geometria la roți după montarea celor două bielete noi la ce-a din dreapta capătul de bară l-am pus perfect la cel din stînga nu am mai numărat de cîte ori l-am desfăcut dar ìn concluzie a fost ok încă o dată mulțumesc şi baftă multă şi la cîte mai multe de astfel de tutoriale.

    RăspundețiȘtergere
  104. Frumoasa treaba, util site-ul pentru noi toti care dorim să ne facem o idee ce e acolo si ce implica schimbarea sau remedierea problemei la masina noastră.

    RăspundețiȘtergere
  105. Cum se demonteaza caseta de directie logan

    RăspundețiȘtergere
  106. Salut. Cum pot ajunge la service-ul la care esti mecanic ? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, sunt mecanic de calculatoare. N-am lucrat niciodata si nu lucrez in domeniul auto.

      Ștergere