Reglat culbutori 1.4mpi si 1.6mpi

Reglajul la ambele este identic, niciun fel de diferenta. Mototrul trebuie sa fie rece atunci cand faceti acest reglaj. Daca aveti GPL, se recomanda reglarea culbutorilor tot la 30.000km. La motoarele pe benzina nu stiu cand este recomandat acest reglaj.
Cand va apucati de reglaj sa va asigurati ca aveti toate sculele necesare, siliconul gasket pentru etansare capac culbutori si vreo 30-50 minute la dispozitie.


Intretinere tirant sau opritor usa

Cand spun intertinerea acestor tiranti, ma refer mai mult la curatarea de mizerie si gresarea lor. Aratam si aici Gresat balamale si opritor usi. Dar nu este suficient doar sa gresezi, mai trebuie sa si cureti mizeria. Ba mai mult, nu poti gresa si rolele in interior, fara sa fie demontat de pe masina nu prea ai cum sa bagi acel gresant si in interior.
Si urmatoarea voastr aintrebare o sa fie: pai bine Cristi, am inteles ca trebuie curatat si gresat, dar cum demontam de pe masina acesti tiranti? Cum nu am ajuns sa filmez un asemenea tutorial, ramane sa va folositi imaginatia :D
La usile fata este mai simplu, doar dai jos difuzoul si bagi mana pe acolo cu o cheie de 10 ca sa slabesti cele doua piulite. De pe stalp se slabeste surubul cu un torx de 40. Daca aveti PH2, trebuie data jos fata de usa.
La usile spate trebuie obligatoriu datajos  fata de usa.

Cheder etansare suplimentar pe usi

Valentin mi-a dat un link cu acest model de cheder universal. Instant l-am comandat, doar din poze parea ce trebuie iar dupa ce l-am pus pe masina este deja o certitudine.
Pentru toate 4 usi aveti nevoie de 6,2m si il gasiti de cumparat la pachet de 4m liniari pe AliExpress. La un moment dat acest link nu o sa mai fie valid, dar macar o sa aveti numele produsului dupa care sa cautati.
Nu sunt sigur ca ar fi bun si la imbinarea intre usile fata/spate, este totusi prea inalt iar acolo distanta este mica.


A venit si momentul in care acest cheder a fost pus la test. Merita toti banii!

Suporturi pentru scaune de Audi, VW si BMW

Update: 
Dacia la bază, neavând airbag tip cortina (exceptând Duster 2), airbagul din scaunele de origine a fost proiectat să fie puţin mai înalt, astfel în caz de surprize neplăcute, oferă o protecţie suplimentară şi pe zona capului.
Acest detaliu se regăseşte pe toate modelele Dacia care din fabrică au integrate şi airbaguri în scaune, cu excepţia modelului Duster 2 (2018+) unde există şi airbagurile din cortina care compensează diferenţa de protecţie.
Majoritatea variantele pe care noi le-am testat şi le recomandăm pentru conversie oferă protecţie strict până la nivelul umărului, zona toracică.
Cei care doresc sa faca modificarea si in acelasi timp doresc ca zona de protectie sa fie completa, se pot orienta spre modelel de scaune provenite de pe masinile decapotabile/cabriolet de pe Golf V/VI, Audi A4, Audi TT, VW EOS.

Alex nu s-a inteles cu scaunele de Logan si a cautat sa le inlocuiasca cu un alt model de pe alte masini care aduc un plus de confort autoturismului personal, astfel cu ajutorul lor, placerea condusului se poate schimba radical.
Primul pas pe care l-a urmarit in producerea suporturilor a fost gasirea unor materiale care sa corespunda din punct de vedere al sigurantei urmat apoi de cel calitativ. S-a dorit urmarirea unei proceduri cat mai simple de montare fara a fi nevoie de ajustari asupra niciunuia dintre componentele masinii. Pentru siguranta a folosit tabla groasă de 3mm, suruburi si saibe de inalta rezistenta, suficient de dure pentru a asigura conditiile optime in situatii neprevazute.
Din cauza constructiei sasiului, suporturile sunt compatibili doar pe Logan PH1 si PH2, Logan MCV si Duster.

Suporturile au fost contruiti pentru maimulte modele de scaune: GOLF 5/6/7BMW E46 si Audi A4 B6/B7, A6 4F.
Cum era de asteptat, suporturile nu sunt identici pentru ambele modele de scaune, sunt mici detalii care difera la sistemul de prindere. Cum ar fi lungimea, distanta intre gaurile de prindere...
Aveti posibilitatea de a plasa suporturile peste mocheta masinii sau sub ea. La a doua varianta trebuie sa taiati mocheta, dar rezultatul final, din punct de vedere estetic, este exceptional.

Suporturile se pot comanda de pe www.rdagroup.ro si prin intermediul facebook. In curand disponibile si pe ebay.

Ca sa fie mult mai usor de urmarit, am separat tutorialul in 3 parti: prezentare si montajul pentru fiecare model de scaune.

UPDATE:
S-a remediat problema pe Duster, astfel ca, suportii sunt compatibili cu modelele Logan, Sandero, MCV, Duster pana in prezent, mai putin cu Dusterul 2018+, unde in continuare este nevoie de anularea grielor de ventilatie, deoarece producatorul a modificat pozitionarea lor. 
Pe varianta actuala se potrivesc urmatoarele versiuni de scaune provenite de pe:
- A4 B6/7;
- A6 4F;
- Golf 5/6/7

In prima parte prezint acesti suporturile de scaune si arat cum se demonteaza scaunele de pe masina



Montajul scaunelor de BMW E46 se poate urmari aici. Suportii au fost aplicate peste mocheta


Montajul scaunelor de Audi A4 B6/B7 sepoate urmari aici. Suportii au fost montati sub mocheta

Bec cu led H4 4800 lumeni 6000k

Dovada ca miracole se intampla, tutorial realizat cu ajutorul lui JHS.
Comparativ cu celelalte becuri cu led pentru faruri pe care le-am testat, acestea au o constructie putin diferita. Corpul pe care sunt pozitionate ledurile este mult mai subtire si a disparut racirea activa(ventilator), ea find inlocuita de o racire pasiva(benzi metalice).
Montajul pe Logan este considerabil mai usor fata de variantele anterioare si fara sa fie necesara vreo intervenie la sistemul original al masinii, revenirea la becul normal facandu-se usor si fara niciun fel de problema.
Stiu ca putini ajung sa citeasca pana aici, pentru ei este mai usor sa intrebe direct cat costa si de unde am cumparat. Dar sunt optimist ca mare parte dintre voi vor citi, asa ca:
Conectorii i-am cumparat de pe tehnoelectric.ro.
Becurile cu led le puteti gasi de cumparat si in romania pe lmgtfy.com sau international pe ebay, aliexpress, amazon... acestea fiind doar cateva exemple. Sunt si mai puternice, modele diferite, culoarea luminii mai albastruie, alba sau spre galbui si cu preturi pe toate gusturile as spune eu.
Ca de inceput va arat doua poze unde se vede mai bine disiparea luminii in fata masinii. In prima poza faza scurta iar in a doua faza lunga.


Prezentarea si montajul becurilor cu led


Testarea pe timp de noapte


Daca tot am avut parte de ploaie aceste zile, am filmat si acest test, noaptea pe ploaie. Gurile rele spun ca in aceste conditii nu o sa vad nimic cu ele. Trebuie sa va contrazic, chiar am vazut foarte bine, cel putin la fel de bine ca si cu becurile stoc. Era deja tarziu, eram obosit si ploua, n-am mai avut nicio tragere de inima sa mai pun si becurile halogen ca sa filmez diferenta.
Pe tot parcursul filmarii, drum neiluminat si drum iluminat, puteti distinge: faza scurta, faza lunga, doar proiectoarele H11 becuri stoc, faza scurta combinat cu proiectoare, lipsa totala de lumini. Pe finalul filmarii se vede foarte clar diferenta, mai ales de pe la monutul 4:08.


Pe timp de noapte, ploaia doar ce s-a oprit. Daca pe faza scurta nu prea constati mari diferente, pe faza lunga diferenta este semnificativa. Cu aceste becuri cu led noaptea pe timp de ploaie nu doar vezi ceva, vezi mai bine ca si cu becurile stoc.
In realitate, cu ochiul liber, diferenta este mare si pe faza scurta, pe faza lunga nici nu se pune problema.


Testul de noapte pe ceata... o sa dureze mult pana o sa-l vedeti, mai greu cu ceata pe la noi.

Dezasamblat maneta de la stergatoare

Nimic deosebit de explicat, se dezasambleaza usor

Demontat consola centrala, carenaj volan, cupola de la ceasuri si ceasuri la Logan PH2, Sandero si Duster

Desi am avut ocazia sa filmez de mai multe ori acest tutorial, nu stiu de ce nu am facut-o. Chiar ieri m-a intrebat cineva daca trebuie data jos si consola centrala si cele doua ornamente laterale ca sa poata ajunge la ceasuri.
Asa ca am completat colectia de tutoriale si cu acesta, fiind diferente considerabile fata de loganul PH1.
Aceasi configuratie o gasiti si la Sandero si Duster.

Schimbat termostat si corp termostat la mpi

O problema destul de frecventa la mpi, acel corp termostat se deformeaza in timp si ori curge pe afara, ori curge apa in interior pe langa termostat si nu-si mai face cum trebuie treaba circuitul de racire motor. De fapt, iti raceste prea bine si nu mai atinge temperatura optima pentru functionarea corespunzatoare a motorului.
Nu mai retin preturi, undeva pe la 40lei corpul termostat si vreo 30lei termostatul.
Timp de lucru vreo 15 minute, foarte simplu si usor. Daca stiam cum sa opresc scurgerea lichidului de racire, o faceam si va aratam. Dar cum cineva mi-a zis ca in timpul schimbului curge doar vreo 200-250ml, am considerat ca fiind acceptabila pierderea si nu am luat in considerare nici macar recuperarea lui... cum sa nu, s-au dus vreo 2 litri :))


Montat eleron pe luneta

Dupa ce am montat Prelungirea de capota fata, greu, dar cumva Denis a reusit sa ma convinga sa pun si un eleron pe luneta. Nu-mi pare deloc rau, pana si sotia a zis ca arata foarte bine.
Spre deosebire de aceleasi model de eleron pe care il mai gasiti pe piata, acesta are avantajul curburii, lipirea lui pe luneta facandu-se foarte usor, nu aveti idee cat de usor comparativ cu cele drepte.
Nu trebuie neaparat sa puneti folie, lipirea eleronului se poate face direct pe luneta. Daca folositi silicon negru, nu o sa fie vizibil din interior.
O sa ma intrebati de unde am cumparat folia, o puteti cumpara de la userul alexyno de pe okazii sau la adresa de mail office@stickere.info
Deci, Denis vinde acest eleron la pretul de 110lei, plus taxele de transport. Il contactati pe Facebook sau la numarul telefon 0724.241.071, sunati oricand, in special dimineata pe la 6-7, atunci ii place :)
Folositi codul "tutorialelogan" cand faceti comanda si primiti o reducere suplimentara de 10 lei.
PS. acest eleron ajuta la aerodinamica din care castigati cel putin 6 cai frumosi ;)


Dupa doar 2 ani, au aparut probleme, cica sunt primul dintre toti cei care au cumparat si au montat acest eleron. Se pare ca acel sticker pe care l-am lipit in prealabil pe luneta nu este ok. De la diluantul din silicon, probabil si soarele a contribuit destul de mult la treaba asta, folia a cedat, s-a dezlipit de pe luneta si a inceput eleronul sa flendure dupa mine.
M-am chinuit vreo 2-3 minute sa dau jos eleronul cu totul de pe luneta. Pot sa zic ca doar a trebuit sa-l spal putin de praf si nu a ramas nicio urma, ca si cum nu a fost nimic pus acolo.

Consumul in frana de motor

Cineva din Curtea de Arges sustine ca atunci cand este scoasa din viteza si o lasi sa curga, consumul nu are cum sa fie mai mare ca atunci cand esti in frana de motor. TE INSELI!
Cand esti in frana de motor, consumul de carburant este zero. Deci este de preferat ca atunci cand trebuie sa te opresti sau doar sa reduci viteza, folositi frana de motor, reduceti consumul. Nu calcati ambreiajul si pedala de frana, asa cum va invata la scoala de soferi, nu o sa scoateti deloc un consum scazut. Ca sa faci frana de motor este suficient sa ridici piciorul de pe acceleratie, nu neaparat sa retogradezi intr-o treapta inferioara. De altfel atunci cand trebuie sa franezi ca sa reduci putin din viteza, nu calca ambreiajul, calci doar frana pana ajungi la viteza dorita. Eventual calci ambreiajul si schimbi in treapta corespunzatoare vitezi la care ai ajuns.



Daca cobori o panta, este de preferat sa o lasi in viteza si din cand in cand folosesti frana de picior ca sa reduci din viteza. In felul acesta consumul de carburant este minim.
De exemplu, pe traseul Timisoara - Hunedoara - Targu Jiu - Transalpina - Sebes am avut un consum mediu de 4%. un consum foarte mic desi am urcat Transalpina. Acesta fiind mai exact traseul http://goo.gl/ne2cHs.
De precizat ca am mers in limitele legale, 90km/h in afara orasului, 50km/h in localitati si tot Defileul Jiului era spart si semaforizat, aproape ca nu apucam sa dau a patra si iar ma opream la un semafor.
Sus in varful Transalpinei aveam media 4.4% si este normal, am urcat continuu, instantul imi arata si 10%. Dar pana am ajuns in Sebes consumul a scazut la 4%, 4.05% mai exact daca este sa ne luam dupa calcule, 500km cu 20 litri de motorina.
Nu ma laud cu acel consum si nu am mers la consum, este doar o constatare facuta in urma parcurgerii acelui traseu, traseu pe care nu m-am grabit absolut deloc, dovada fiind ora 7:00 cand am plecat din Timisoara si ora 22:00 cand am ajuns in Sebes. Am stat 2 ore in Hunedoara la Castelul Corvinilor, vreo ora pe Defileul Jiului si pe Transalpina m-am oprit de zeci de ori.



Tocmai mi-am dat seama cati de putini dintre voi nu stiati ca in frana de motor consumul este zero. Sa va explic si de ce. In momentul in care iei piciorul de pe acceleratie, calculatorul de injectie taie alimentarea si motorul "da sa moara" si evident, se reduce viteza. In momentul in care motorul nu mai primeste combustibil, el este invartit de roti datorita masinii care se afla in miscare.
In momentul in care turatia scade pana pe la 900-1000rpm, calculatorul de injectie stie ca esti in frana de motor si tocmai ca sa nu moara motorul si sa se opreasca masina in loc, da drumul la alimentarea cu combustibil.
Dovada urmatorul film unde in timpul mersului, iau piciorul de pe acceleratie si fara sa scot din viteza, iau si pun contactul. Atunci cand iau contactul nu se aude si nu se simte nicio diferenta din partea motorului, nu-si schimba sunetul si nu se simte nicio trepidatie. La fel si cand pun inapoi contactul, nicio schimbare in sunetul motorului si nicio trepidatie cum ca "ar fi pornit".



Si cum sunt tanar si nelinistit, fiind contrazis si de Mircea cum ca atunci cand a ramas fara GPL si calculatorul a avut o eroare si nu a comutat automat pe benzina, a ramas fara servo directie si servo frana, avand in bord toti martorii aprinsi ca un pom de craciun indicand ca motorul este oprit.
Din punctul meu de vedere a facut una din cele doua greseli: a calcat ambreiajul sau a scos-o din viteza. Doar in acel moment ramai fara cele doua componente vitale ale masinii. Atata timp cat nu calci ambreiajul si o lasi in viteza, cele doua functii de directie si frana vor functiona in parametrii normali.
Daca nu iei contactul, n-ai cum sa ramai fara sero directie si servo frana. Daca iei contactul si ai servo directie asistata electric, ramai fara servo directie dar in continuare ai frana, cu conditia sa nu fie scoasa din viteza si sa nu fie calcat ambreiajul.
Motiv pentru care am filmat si un al treilea film unde va arat treaba asta. Ba mai mult, arat ce se intampla daca am luat contactul si o las sa curga in frana de motor pana...
Partea unde am luat contactul si n-am scos-o din viteza pana s-a oprit pe loc masina, nu va recomand sa faceti si voi, este un risc real foarte mare sa se rupa cureaua de distributie.



Silviu a venit cu o explicatie mult mai coerenta si usor de inteles:
Cand stationezi ai inertie zero. Motorul trebuie sa fie alimentat ca sa functioneze. Cand ai o anumita viteza si "tai" alimentarea cu combustibil ramane inertia cea care continua miscarea iar motorul este in miscare din cauza acesteia adica se roteste face compresie si atat (fara aprindere). Deci devine consumator si el. Daca calci ambreiajul in faza asta ii "tai" alimentarea cu aceasta forta de inertie si se reia alimentarea cu carburant. Tot asa observi cand calci ambreiajul ca masina nu opune asa rezistenta si scade viteza mai greu deoarece nu mai e si motorul care opune rezistenta (prin compresie).


Si cum mai este loc de inca un test, am urmat ideea lui chris nigel n. de aici.


Multam lui Razvan Rodean(Huffy) pentru urmatoarea filmare unde a pus diagnoza pe masina cu afisarea parametrilor in timp real. Timpul de functionare al injectoarelor in frana de motor este 0,00, consumul in frana de motor 0,0% :D

Si cum aveam timp liber, mult timp liber, doar eram in concediu, am profitat de muntii de pe insula Thassos ca sa-i dau masinii drumul la vale ca sa filmez un scurt update. Si acum a consumat combustibil? Daca sustii ca da, esti irecuperabil!

Montat carenaje la rotile spate

Din cate am inteles, nu se mai produc deloc, deci nu se mai pot achizitiona de pe niciunde...
Dar am gasit in alta parte ceva carenaje pentru rotile spate, doar ca nu stiu sa dau mai multe detalii, vezi aici carenaje.

Puteti sa comandati doar din Rusia de pe novline.com. Livreaza in Romania.
Gasiti de cumparat si in Republica Moldova, novline.md, doar ca ei nu livreaza in Romania.
nick nick: Se gasesc pentru Renault Logan pe site-ul rusesc, novline.com.
Atentie la codurile de piesa!!! 7711xxxxxxx - cei care stiu codurile de piesa va puteti orienta usor si eventual comunica aici si pt ceilalti respectivele coduri.
Pe magazinul online rusesc:
1. Fender guard Renault Logan 2004-2013 (rear left) https://en.novline.com/catalog/1410/216352/?arrFilter_pf%5BCAR_MODEL%5D=logan&arrFilter_pf%5BCAR_BRAND%5D=renault
2. Fender guard Renault Logan 2004-2013 (rear right) https://en.novline.com/catalog/1410/215627/?arrFilter_pf%5BCAR_MODEL%5D=logan&arrFilter_pf%5BCAR_BRAND%5D=renault


Sincer sa fiu, de 10 ani si 4 luni astept sa apara asemenea carenaje care sa ocupe tot interiorul de la rotile spate, exact cum avem deja la rotile fata. Cei de la novline-romania.com au pus capat acestei lungi asteptari si mi-au livrat aceste carenaje :D
Doar cand ma gandesc ca mizeria aruncata de roti nu mai sableaza aripile interioare, noroiul nu se mai depune pe acolo si dintr-o data satisfactia depaseste orice limite. Si asta doar din cauza unor reduceri de costuri ca la final sa iasa pe piata o masina ieftina...
Imi pare rau ca n-am filmat de aproape tot noroiul pe care l-am dat jos de pe masina, asa v-ati da seama efectiv cat de utile sunt aceste carenaje.
Cum era normal, carenajele se vand separat, de dreapta si de stanga. Tot ei vand si carenajele pentru Logan 2, dreapta si stanga.
Montajul se face extrem de usor. Cu tot cu curatatul si spalatul noroiului de pe acolo, in vreo 30 minute(pauza de o bere rece fiind inclusa) ai terminat.
Din pacate, 100% nu potrivesc si pe MCV, poate in viitorul apropiat.


Carenajul potriveste si se monteaza identic si pe Loganul PH2, numai bine ca avea ABS si pot confirma ca nici acea protectie nu trebuie data jos


Au trecut 2 ani de cand am montat aceste carenaje si cum am avut putina treaba pe la rotile spate, am demontat carenajele ca sa vad cum se prezinta si cat de eficiente sunt.



Acesta este rezultatul cand noroiul se depune, apare rugina. Kert a simtit-o pe pielea lui. Daca nu se curata periodic sau nu ai montate asemenea carenaje, n-ai scapare, inevitabilul se produce.Odata ce dezastrul creeat, nu mai scapi de problema, rezolvarea fiind temporara :(

Curatat noroi carenaj senzori ABS spate

Am umblat pe acolo din cu totul alt motiv, un alt viitor tutorial, si am dat jos acel plastic de protectie. Deci m-am socat cat de prost este acel sistem conceput, efectiv tine tot noroiul fix cat sa ingroape toata mufa de la senzorul de ABS.
Ce nu se vede in tutorial, aveti nevoie de o cheie tubulara de 10 ca sa slabiti cele doua piulite iar cu o surubelnita dreapta si mai lata sa slabiti macar unul dintre braduleti, cel de sus l-am scos cu forta in ambele cazuri.
Daca ai ABS, verifica, sigur ai din plin si noroiul ala garantez ca nu face deloc bine!

Schimbat maciulie schimbator + reductor, si husa

Una din aceste maciulii o am de mai bine de un an in garaj si-mi tot faceam curaj sa o inlocuiesc pe cea veche.
Imi era groaza din cauza diferentelor de grosime a levierului de la schimbator, efectiv metalul ala pe care se fixeaza. Stiu de la altii cum s-au chinuit cu banda izolatoare ca sa umple acel gol si combinat cu poxipol, sau chiar plastic topit cum am facut la Solenza de la firma. Totul este ok pana ar trebui sa o dai jos, atunci e durere.
Cand am vazut acest reductor la axscu, dintr-o data s-a facut lumina, totul era foarte clar ce urmeaza sa fac :D. Dupa vreo 6 luni de cand am primit reductorul, doar 6, lovit de astenia de primavara si cu foarte putin timp la dispozitie, am reusit sa le schimb si sa filmez!
Toate cele prezentate in tutorial le gasiti de cumparat la Alex, cunoscut ca si axscu, mai putin husa din piele pe care o am in sertar de vreo 2 ani, primita cadou de la Vlad.
Preturi? Intrati pe urmatorul link [VAND]Diverse, preturi Mici si o sa le gasiti. Cine stie, poate mai gasiti si alte produse care v-ar putea face cu ochiul.

Schimbat suport motor 1.5dci euro 3

Acum vreo 3 luni in urma va aratam cum am Ajustat suport motor 1.5dci, reducerea trepidatiilor din caroserie. Sincer sa fiu, ma asteptam ca dupa treaba aia sa nu mai am treaba vreo 2 ani asa. Dar de vreo saptamana a inceput masina sa trepideze putin diferit si deja ma gandeam ca sigur a aparut vreo problema pe altundeva. Am ridicat capota si surpriza, curgea oloiul din suportul motor.
E clar, dupa 3 ani de cand a inceput sa trepideze, aveam pretentia sa mai tina vreo 2 ani. Sunt optimist, nu? :))
Operatiune executata in vreo 10-15 minute, foarte simplu, foarte usor.


Schimbat rulment roata fata, fara ABS

Acum vreo 4 ani, Stelutu ne arata si explica cum se schimba rulmentul de pe fuzeta fata.
Avand si eu rulmentul dus pe fata dreapta, dupa 141.000km, am filmat un tutorial cu schimbarea lui.
Toata manevra a durat aproximativ o ora, asta cu toate sculele la indemana si fara sa intampinam prea mari probleme. Nici nu-mi imaginez cat trebuie sa transpiri ca sa-l schimbi singur acasa, la ciocan.
Am pus un rulment de origine, doar timpul o sa spuna cat o sa tina
In urma acestei operatiuni, geometria rotilor nu este afectata, caderea este fixa iar capatul de bara doar a fost scos si bagat la loc, identic.
Multam Ioji pentru ajutor!
Eu am lasat etrierul sa atarne in furtunul de frana. Voi sa nu faceti ca mine
ATENTIE! Doar planetara din dreapta iasa din locas, nu si cea din stanga!


Am pus folie de protectie Oraguard, pe proiectoare

Folia de protectie Oraguard StoneGuard este transparenta si avand grosimea de 150 microni, este groasa si ideala pentru protectia proiectoarelor. La fel de bine se poate folosi si pe faruri si chiar si pe partile de vopsite de pe masina. Proiectoarele fiind pozitionate jos, sunt cele mai afectate de pietricelele aruncate de masinile din fata, micile ciobituri fiind inevitabile si dupa un timp sunt efectiv mate.
Am cumparat-o de pe okazii, se vinde la bucata de dimensiuni diferite, in functie de nevoile tale. Nu te obliga sa cumperi un metru patrat daca tu ai nevoie de doar 0.2 metri patrati.
Puteti sa faceti comanda pe okazii sau sa trimiteti comanda direct pe mail la adresa office@stickere.info . Desi este taiata, adresa de mail este valida.


Deci chiar isi merita toti banii aceasta folie!

Montat geamuri electrice pe fata

Ionuț Tiberiu si-a cumparat toate cele necesare ca sa-si monteze geamurile electrice pe usile fata si ii multumesc, pe aceasta cale, ca a impartasit cu noi pasii necesari pentru aceasta modificare.

Ionuț:
Am achizitionat din dezmembrari cele doua macarale electrice cu conectorii de alimentare si butoanele de pe consola cu mufele aferente.


Pentru a demonta fetele de usi, va puteti ajuta vizionand acest tutorial Demonntat Geamuri.
In primul rand se da fata de usa jos, avem 6 torx-uri de 20 (cu rosu, doua pe fata de usa, 4 la difuzor) si unul de 30(galben, la manerul deschidere usa), dupa care se da jos manivela(verde, iasa mai greu, trebuie tras foarte tare de la baza lui).


Se desface geamul de pe macaraua manuala cu o tubulara de 8mm (albastru, in poza suruburile sunt scoase deja). Dupa care ridicam geamul si il prindem sus de tot cu o bucata, doua, de banda izolatoare, si se lasa macaraua jos de tot.
Urmeaza sa desfacem macaraua manuala de pe usa cu o tubulara de 10mm(verde), 4 piulite.


Se scoate macaraua veche si se introduce cea electrica. Prinderea ei se face pe 3 suruburi(o piulita iti va ramane). Se strang cele 3 piulite. Geamul ramane sus, lipit cu banda, pana cand se va face instalatia electrica.


Pentru a face instalatia electrica aveti nevoie de urmatoarele:
- 7 metri de fir de 0.75,
- cele 2 butoare de pe consola, cu tot cu mufe,
- o siguranta de 30A pentru a o insera in tabloul de sigurante,
- banda izolatoare,
- pistol de lipit, cositor si decapant pentru a face cateva lipituri,
- 2 mufe pentru macarale sau daca nu gasiti, cumparati 4 papuci de conectare.

Se da consola centrala jos. Se scot mufele din butoane si acum incepe "greul" :))
IMPORTANT: cand am taiat firele, am aproximat distanta de la butoane pana la usa pe sub bord... pe langa instalatia originala a masini. La fel de bine si mai usor, puteti trage firele pe jos, pe sub mocheta.
Am inceput cu firul de masa, este pinul 2 de pe butoane. Eu le-am legat la unul din suruburile de masa din spatele ceasurilor de bord pe care oricum le-am demontat ca sa pot trage mai usor firele spre tabloul de sigurante si usa stanga.
Dupa care am legat firul de iluminat, pinul 4 de pe butoane. Le-am legat tot la pinul 4 al butonului de inchidere centralizata. Este usor de identificat acest fir, toate sunt de culoare albastru si subtiri.
De la pinul 3 al ambelor butoane, am tras fir pana la taboul de sigurante, m-am legat cu el la un papuc original pe care l-am introdus in tablou si introduceti siguranta de 30A.
Au ramas pinii 1 si 5 de pe butoane de la care se vor trage fire pana in usa la fiecare motor in parte, butonul din stanga la usa din stanga, butonul din dreapta la usa din dreapta.
Deci, o scurta recapitulare pe care o gasiti si in urmatoarele poze, mai exact configuratia pinilor de pe mufa butoanelor:



Am tras firele pe sus, pe unde merge instalatia originala si pentru asta am demontat ceasurile. Catre usa din dreapta am dus firele tot pe sus, cu putina yoga si simturi ascutite, am reusit. Pe jos, pe sub mocheta, este mult mai usor.
Pentru a trece firele dinspre habitaclu pana in usa, se da mocheta la o parte, se scoate afara acel burete si se trec prin acel burduf de cauciuc dintre stalp si usa.


Cand legati cele 2 fire la mufa de alimentare a motorului de la geamuri, verificati daca comanda de ridicat si coborat geamul corespunde. In caz ca sunt inversate comenzile, inversati intre ele cele doua fire ce duc la motor si s-a rezolvat problema.
A ramas doar sa lasati macaraua jos ca sa puteti prinde geamul pe ea, strangeti cele 2 suruburi de 8mm, dar cu simt, si sa faceti testul de functionalitate. Ar trebui sa mearga din prima.
Acum urmeaza partea mai grea, sa asamblati toate componentele pe care le-ati dat jos (fete usi, consola, burduf) si strangerea "gunoiului" ce a ramas in urma voastra. Operatiunea se face invers demontarii.
Spor la lucru!

Leduri la butoanele de la plafoniera

Ideea nu-mi apartine, am preluat-o de la userul LoganFan de pe youtube. A facut si el o gramada de tutoriale pentru Logan 2 si desi vorbeste in germana, este foarte usor de inteles ceea ce face.
Alimentarea ledurilor o face UCH-ul, insemnand ca se vor stinge dupa 20 minute, cand UCH-ul taie alimentarea la plafoniera. Consumul ledurilor este mic, deci nu aveti d ece sa va faceti griji.
Ca si sfat, foarte mare grija unde lipiti firele in interior, uitati-va foarte bine pe filmare, n-as vrea sa ma intrebati ulterior de ce nu mai functioneaza iluminarea din habitaclu. Eu am reusit aceasta performanta, am ars una alta pe acolo.
Cel mai greu, cel putin pentru mine, a fost sa lipesc rezistentele si firele pe leduri. Nu ca ar fi fost greu, dar ma plictisesc repede sa fac acelasi lucru :)

Ledurile de 3mm alb si rezistentele de 1k le-am cumparat de la Alex de pe http://ledo24.com, preturile fiind mai mult decat decente.
Termocontractabil tot la preturi aberant de mici de la mivarom.ro.



Florin si-a pus leduri la butonul plafonierei desi nu avea acele gauri cum am prezentat in filmare. Cam asa arata la el, chiar daca are un singur buton.

Verificat nivelul la ulei

Nu va lasati pe baza martorului din bord sa va anunte cand aveti prea putin ulei in motor, in acel moment e deja tarziu si ai bagat prematur uzura in motor. Daca stii ca nu-ti consuma ulei, verifica-l mai rar, poate chiar inainte de a schimba uleiul, macar sa-ti faci o idee cam cat ulei ai lipsa intre schimburi iar daca constati ca este prea mult sub nivelul maxim, o sa stii ca trebuie sa-l verifici mai des.
Pe timp de iarna evitati sa verificati uleiul cand este foarte frig afara, riscul sa se rupa joja este destul de mare. Eu verific uleiul la 5-10 minute dupa ce am oprit motorul.
Este normal ca o masina sa consume putin ulei, uneori chiar si de noua, deci nu va panicati. Fabrica spune ca este acceptabil sa consume 1 litru de ulei la 10.000km, parca.

Atentie foarte mare cand completati cu ulei! Sa nu puneti peste nivelul maxim! Desi pare ireal, prea mult ulei nu asigura ungerea unor componente. Ungerea se face prin balbotare, e ca si cum ai lovi cu palma suprafata apei stropind tot ce este prin jur. Daca ai mana sub nivelul apei si o misti, nu mai stropesti nimic.

Ajustat suport motor 1.5dci, reducerea trepidatiilor din caroserie

De vreo 3 ani se simt trepidatiile motorului in caroserie, tot mai tare pe masura ce trec anii. Stiu ca suportul motor este mucificat si necesita schimbat, dar am tot amanat-o... n-am un motiv efectiv de ce nu l-am schimbat.
Cand am fost pe la Ioji cu o alta problema, a simtit cat de tare se simte acea trepidatie si m-a intrebat daca vreau sa-mi rezolve suportul, macar temporar. Daaa claaar, baga, fa ce stii tu mai bine Ioji, oricum e mucificat, n-ai ce sa strici mai mult de atat.
Spre surprinderea mea, nu chiar surprins deoarece stiam ca nu o sa se mai simta atat de tare, trepidatiile chiar s-au redus enorm!
Din punctul meu de vedere, acel metal a fost gandit sa atinga cauciucul ca sa simti acele trepidatii,  sa te avertizeze ca suportul motor este uzat si trebuie inlocuit.
Deci probabil o sa pun un nou suport peste vreo 2-3 ani, ca un roman adevarat ce sunt. Cei 2-3 ani s-au rezumat la doar 3 luni: Schimbat suport motor 1.5dci.
Multumiri lui Ioji pentru pont ;)


Update - ROȘU COOL la Lumini pe portiere + lumini la picioare la locurile din față + plafoniere laterale pentru locurile spate

Aceste tutoriale se adresează celor ce au deja făcută instalația descrisă în tutorialul inițial Lumini suplimentare pe portiere, întrucât a fost proiectată să permită și aceste extensii realizate acum.


Update 1 - ROȘU  COOL  la Lumini pe portiere

Nu multe autoturisme, eu de fapt nu am văzut, nu multe, zic, au montate așa ceva din fabrică, nici măcar ca opțiune să poți să o adaugi.
Pentru cei care se întreabă la ce sunt bune ... ei bine , nu numai că sunt bune, sunt chiar COOL !
Nu e remarca mea, ci a celor ce au văzut montate aceste module roșii.

Mai ales cei ce au copii mici sau pasageri mai imprudenți au simțit uneori nevoia de a le spune uneori”Asigură-te vizual ÎNAINTE de a deschide BRUSC ușa !”... sună cunoscut ?

Aceste lumini suplimentare fașă de lămpile montate anterior sunt de efect pentru șoferii ce vin cu autovehicule din spatele mașinii, depășesc sau ocolesc mașina ta parcată indiferent pe care parte se întâmplă acest lucru, întrucât o ușă deschisă va fi mai ușor observată decât dacă nu ar avea aceste lumini montate.
Evident că dacă deschiderea BRUSCĂ  a ușii va fi făcută .... șansele unui accident există totuși.
Pentru a nu permite deschiderea bruscă a ușii unei mașini sunt altfel de dispozitive ... ce depășesc scopul acestui update.

Așadar să creștem șansele evitării unui accident cauzat de uși deschise deja, mai ales pe timp de vizibilitate mai redusă eu zic că se poate.
Iată cum:
Fețele de uși de Logan PH1 au din design unele elemente stilistice ce mi-au permis să plasez aceste baghete flexibile , module, de 3 LED-uri  în așa fel încât să fie cât mai în exteriorul marginii ușii .... dar să nu fie afectată structura de tablă a ușii ce poate duce în timp la apariția ruginii și a altor probleme.

Firele ce alimentează aceste module de LED-uri sunt cuplate prin presare cu conectori dedicați pe firele deja duse la lămpile plasate în portiere, evident (+) la (+) și (-) la (-) pentru că tot LED-uri sunt și cele din lămpi.

ATENȚIE ! Pentru cei ce nu au mai lucrat cu astfel de conectori ideea e că după ce se trece firul, pe care se face extensia, prin conector, se adaugă firul ce este pus ca extensie care va trece de mijlocul conectorului și apoi urmează strângerea cu patentul. După ce firele au fost prinse de sertizorul metalic din conector se va închide partea de plastic peste conexiunea făcută pentru a izola conexiunea.
Dacă se  efectuează strângerea conectorului cu patentul cu partea de plastic  pusă peste metalul de sertizare  există riscul ca să sertizarea să nu fie corect făcută și partea de plastic se va deteriora vizibil urmând să nu mai stea clipsată corect.

Ca atare, electric vorbind, acestea se pun ÎN PARALEL cu LED-urile din lămpile existente în fațade ușă:
 (Eu le-am lipit  pentru că la vremea la care am făcut modificarea încă nu găsisem acest gen de conectori.)



 Modulul de LED-uri are două terminale pe care se lipesc firele de legătură, apoi aceste lipituri se izolează , firele se pot torsada și se dă o mică gaură în fața de ușă pentru a le trece în interior. De asemenea aceste fire torsadate ( răsucite ) se vor izola cu bandă izolantă.să fie mai estetice și mai protejate. Deși modulele au o bandă adezivă din producție, am preferat să folosesc o bandă dublu adezivă de calitate lipită înainte de a le poziționa definitiv.



Ca realizare nu e deloc greu, efectul este însă foarte bun atât pe timp de zi...
ușa față:


ușa spate:


Ar fi fost și două filmări pe timp de zi, doar ca au fost sterse si mai pot fi vizionate...
... cât mai ales pe timp de noapte.


La final am fotografiat și pe timp de zi ușile deschise:


RECOMANDARE : Ca să fiți siguri că nu se vor mișca sau cădea, în timp, se pot prinde aceste module cu o sârmă subțire sau colier transparent prin două găuri mici, invizibile, și apoi înnodate în interiorul feței de ușă peste ambele capete ale modulului pentru a le conferi o rigiditate crescută în poziția de montare.

Timpul mediu de lucru: 1/2 ore de fiecare ușă (dacă se pregătesc modulele prin lipirea firelor înainte )
Etape:
 - demontarea față de ușă- montare fire cu conectori de extensie pe firele existente pentru lămpi
 - găurire =  burghiu sau șurubelniță ascuțită de 2 mm pentru fire
 - montare modul în poziția indicată cu bandă dublu adezivă
 - probă de funcționare prin acționare buton deschidere ușă
 - montare față de ușă
------------------------------
Cost modul LED / ușă = 5 lei
Cost fire ( 0,5 ml fir dublu de fiecare ușă ) : 1,5 lei
Cost 2 conectori / ușă : 1 leu
------------------------------
Total: 7,5 lei x 4 uși = 30 lei


Update 2  - lumini la picioare la locurile din față

Întrucât instalația e deja făcută e foarte ușor ca pe traseul ei să putem adăuga lumini cu același mod de funcționare electrică, dar pentru a ilumina altă zonă importantă pentru șofer și pasageri.

Efortul de a pune și aceste lumini e minim având în vedere că avem aproape totul făcut : vom adăuga încă două module de 3 LED-uri, de această dată de alt tip, pentru a obține un lucru ce sporește confortul urcării și coborârii din mașină în condiții exterioare de lumină insuficientă.

E nevoie de 2 conectori pentru fiecare loc de picioare ce va fi iluminat , de 0,5 ml de fir dublu și de câte un modul de 3 LED-uri de culoare alb rece.

Atât la stâlpii față cât și la cei laterali avem trecerea firelor din instalația de lumini pe portiere deja pozată. Cu acel tip de conector vom extinde circuitul punând în paralel modului de 3 LED-uri pe circuitul respectiv al lămpilor din ușă, respectiv modulelor de 3 LED-urilor suplimentare roșii anterior montate.


------------------------------
Cost modul LED SMD / loc pasager = 5 lei
Cost fire ( 0,5 ml fir dublu de fiecare iluminare ) : 1,5 lei
Cost 2 conectori / loc : 1 leu
------------------------------
Total: 7,5 lei x 2 locuri = 15 lei


UPDATE 3 - plafoniere laterale pentru locurile spate

Evident că același lucru se poate face pentru pasagerii din spate, dar acolo am adoptat o iluminare diferită cu module de LED-uri mai puternice plasate în partea de sus a stâlpilor de ușă spate și legate la plafonieră tot cu acei conectori menționați anterior.

Aceste module au 1,2 W de LED și fiecare LED are lupă peste capsulă crescând astfel randamentul optic.


dacă ziua e așa...


noaptea e aproape ... zi.

și asta  rezolvă suficient iluminarea amplă a locurilor din spate.

Firul de (+) pentru această iluminare se ia de pe firul deja tras în stâlp de la plafonieră, iar firul de (-) de la firul alb ce intră în conectorul de la plafonieră.

E nevoie de 2 conectori pentru fiecare modul montat ca plafonieră laterală, de 0,8 ml de fir dublu și de câte un modul de 3 LED-uri de culoare alb rece cu lupe de plastic.

------------------------------
Cost modul LED cu lupe / plafonieră = 6,5 lei
Cost fire ( 0,8 ml fir dublu de fiecare plafonieră ) : 1,5 lei
Cost 2 conectori / plafonieră : 1 leu
------------------------------
Total: 9 lei x 2 plafoniere = 18 lei

Spor la treabă !